FANDOM


Parcul Tineretului este situat în partea de sud a oraşului Bucureşti, la o mică distanţă de zona denumită „Valea Plângerii”, având o suprafaţă de circa 80 ha (1.350 m²). Amenajarea parcului a început în 1965 şi lucrările au durat până în 1974. Diferenţele mari de nivel (până la 16 m) au necesitat o modelare a terenului pentru a se putea pune în valoare oglinda lacului.

Arhitectul Valentin Donose, proiectantul parcului, a avut în vedere realizarea unei zone vaste de verdeaţă pentru odihnă şi recrearea populaţiei din ansamblurile de locuinţe din partea sudică a oraşului.

În cuprinsul parcului a fost amplasată Sala Ioan Kunst Ghermănescu (noua denumire a Sălii Polivalente), destinată unor acţiuni culturale şi competiţiilor sportive. Parcul dispune de mari suprafeţe de joacă pentru copii, spaţii de odihnă şi un debarcader cu dane pentru bărci cu rame.

Accesul se poate face atât prin Piaţa Şincai (Staţia de metrou Tineretului), cât şi prin Piaţa Brâncoveanu (Staţia de metrou Constantin Brâncoveanu). Parcul rămâne un loc de refugiu pentru liniştea sufletească atât pentru copii şi orăşelul destinat lor, cât şi pentru vârstnicii care-şi deapănă aici în zilele însorite de vară amintirile unor tinereţi de demult.

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki