| Palatul Camerei Deputaţilor în prezent Palatul Patriarhal | |
| Fișier:Palatul Camerei Deputatilor.jpg Faţada principală dinspre patriarhie | |
| Localitate | Bucureşti |
|---|---|
| Arhitect | Dimitrie Maimarolu |
| Adresa | Dealul Mitropoliei nr. 21 |
| Sector | sector 4 |
| Beneficiar | Statul Român |
| Data finalizării | 1907 |
Palatul Camerei Deputaţilor (în prezent Palatul Patriarhal, cunoscut din perioada comunistă şi ca Palatul Marii Adunări Naţionale) este o construcţie din Bucureşti, sectorul 4, amplasată pe platoul din Dealul Patriarhiei. De-a lungul timpului edificiul a fost sediul instituţiei legislative a statului român: iniţial Adunarea Deputaţilor, ulterior sediul Marii Adunări Naţionale, după evenimentele din 1989 sediul Camerei Deputaţilor, până în anul 1997, an în care construcţia intră în proprietatea Patriarhiei Române.
Istoric[]
Primele date despre dealul pe care va fi construit viitorul Palat al Camerei Deputaţilor sunt din jurul anului 1650. [1] În acea perioadă Dealul Mitropoiei, ulterior Dealul Patriarhiei, era acoperit cu viile domnului şi viile călugărilor de la Mitropolie. Ideea de a avea în mijlocul mitropoliei sediul forului legislativ nu este pur întâmplătoare, acest aspect este rezultatul unor cutume ale vremurilor. Conform acestor cutume Mitropolitul era de drept preşedintele boierilor, singurii cetăţeni cu drept de vot, reuniţi în adunărea deputaţilor. Necesitatea de a avea sediul legislativului în dealul mitropoliei este şi rezultatul faptului că prin tradiţie Mitropolitul nu putea să-şi părăsească locuinţa sa. Prin urmare obieceiul de a organiza adunarea deputaţilor la mitropolie devine o acţiune firească, în acest sens o parte din chiliile călugărilor fiind transformate într-o construcţie care să permită reuniunile oficiale ale legislativului.
Placa comemorativă amplasată în prezent pe faţada Palatului Camerei Deputaşilor
Divanul Domnesc[]
În anul 1881 are loc repararea şi reamenajarea vechii construcţii, obţinute din transformarea chiliilor şi este adăugat un amfiteatru, asemănător Palatului Deputaţilor Germani (Reichstag). Amfiteatrul creat era mare, cochet, spaţios şi avea două rânduri de loji şi o galerie. Deputaţii îşi desfăşurau şedinţele în sala de şedinţe, o sală cu scaune dispuse în semicerc, în partea din faţă a acestuia exista o tribună, iar în dreapta tribunei era amplasată banaca miniştrilor. [2]
Clădirea era deschisă publicului pentru vizitare doar în afara orelor de şedinţă, în urma acordului obţinut de la unul din funcţionarii instituţiei. Cetăţenii români puteau lua parte la lucrările camerei doar dacă aveau semnătura unui deputat pe un tichet de intrare, cetăţenii străini având nevoie de semnătura ambasadei ţării sale.
Palatul Camerei Deputaţilor[]
În locul fostului Divan Domnesc, în anul 1907, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, este construit Palatul Camerei Deputaţilor, construcţie păstrată până în prezent.
Palatul Marii Adunări Naţionale[]
În perioada socialistă edificiul a funcţionat ca sediu al Marii Adunări Naţionale, organul suprem al puterii din stat a Republicii Socialiste România.
Descriere[]
Faţada construcţiei realizată în stil neo-claisc, cu o lungime de 80 de m, are un parter impouzant şi este dominată de centru acesteia, corpul intrării, decroşat având un peristil format din 6 coloane ionice, grupate câte două. Cupola clădirii, asemănătoare cu cea a Ateneului, aflată deasupra sălii de şedinţă, este prevăzută cu un lanternou, formând axa de compoziţie a construcţiei. Faţada principală a edificiului are de o parte şi de alta două volume de colţ, subordonate din punct de vedere arhitectural corpului central.
Faţada laterală, partea de nord-est, este simetrică, iar arhitectura ordonată îi conferă un statut impunător. Faţada este ornată cu pilaştrii pe două nivele, iar corpurile de colţ sunt decorate şi dominante.
Privită dinspre strada Naşiunile Unite pot fi observate cele patru nivele ale edificiului. Primul nivel are forma unui subasament masiv şi este construit din piatră, al doilea nivel este puternic bosat, peste acesta fiind construit nivelul în care se intră prin faţada principală, dinspre biserica patriarhală.
Note[]
Bibliografie[]
- O. N. Greceanu. Bucureştii. Bucureşti: Tipografia Cartea medicală, 1929
- Grigore Ionescu. Bucureşti. Ghid istoric şi artistic. Bucureşti: Fundaţia pentru literatură şi artă, Regele Carol II, 1938
- Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc. Monumente din Bucureşti. Bucureşti: Meridiane 1966
- Silvia Colfescu. Bucureşti. Ghid turistic, istoric, artistic. Bucureşti: Vremea 2007